Marica, gol după gol

Marica, gol după gol
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marica a înscris pentru Stuttgart în toate cele patru competiții: campionat, Cupă, Intertoto și UEFA. Titular la „șvabi“ în partida cu Arminia din Cupa Germaniei, scor 2-0 pentru Stuttgart, Marica și-a făcut încă o dată datoria, marcând un gol. Forma bună în care este atacantul român, care a înscris și în ultima etapă din 1.Bundesliga, deși venea după o accidentare, îl bucură pe tehnicianul Armin Veh, omul care a avut mereu încredere în Marica, chiar și atunci când acesta era criticat pentru prestațiile mai puțin bune.

„Mă bucur că ambii atacanți au înscris“, a spus, râzând, antrenorul. Marica „a bifat“ odată cu golul marcat în Cupă și ultima competiție în care putea să marcheze. Românul a înscris astfel de două ori în Cupa UEFA Intertoto, o dată în Cupa UEFA, de două ori în campionat și acum, în Cupa Germaniei, adică în toate întrecerile unde este angrenată echipa sa.
„Victoria de astăzi este una absolut normală. Am fost echipa mai bună, care a dominat jocul. Sunt mulțumit și pe plan personal, pentru că îmi propusesem să marchez“, a declarat vârful naționalei. Mâine, în deplasarea de la Dortmund, Marica este anunțat titular de presa germană, alături de Gomez.

"Vreau să îmi îmbunătățesc jocul de la meci la meci și să înscriu de cât mai multe ori." – Ciprian Marica, atacant VfB Stuttgart
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
TAXĂ pentru toți șoferii din România. Cât trebuie să achitați obligatoriu în 2025
TAXĂ pentru toți șoferii din România. Cât trebuie să achitați obligatoriu în 2025
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×